Descriere
Analiza de risc la securitatea fizică este activitatea desfăşurată pentru a identifica ameninţările şi vulnerabilităţile care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanei ori care pot aduce prejudicii valorilor deţinute de unităţi, în scopul determinării impactului şi evaluării riscurilor de securitate şi în baza careia se stabilesc măsurile necesare pentru limitarea sau eliminarea acestora.
Legitimeaza evaluatorul la momentul vizitei si nu te lasa pacalit de un pret mic aparent atractiv dar care se va dovedi un pejudiciu in momentul in care Analiza de Risc va avea masuri de securitate exagerate care va vor depasi bugetul alocat, sau mai grav cand Raportul de analiza este anulat de organele competente.
Evaluarea de risc la securitate fizica are o valabilitate de 3 ani, perioada in care evaluatorul raspunde si reprezinta lucrarea in fata organelor competente de control.
Noi evaluam conform legislației si aplicam cele mai optime masuri de securitate raportate la nevoile si factorii de risc din unitatea ce face obiectul evaluării.
Măsura de securitate este o componentă de baza a unei soluţii de securitate, corespunzătoare uneia sau mai multor ameninţări şi vulnerabilităţi identificate conform analizei de risc şi care are ca scop reducerea riscurilor asociate.
Identificarea riscului – proces de descoperire, recunoaştere şi descriere a riscurilor.
Incident de securitate – eveniment produs, având o evoluţie necontrolata, care genereaza consecinţe nedorite asupra persoanelor şi/sau valorilor şi/sau activitaţilor în cadrul unei unităţi şi care neceşita o acţiune imediata pentru restabilirea şituaţiei anterioare.
Acestea sunt cateva din elementele ce intregesc conceptul de analiza de risc la securitatea fizica, proces devenit obligatoriu pentru toate societatile comerciale, institutii, sau alte forme de organizare prevazute in H.G.301/2012 actualizata conform H.G.1002/23.12.2015.
Documentele necesare pentru analiza de risc la securitatea fizica sunt urmatoarele:
• certificat de inregistrare al societatii
• certificat constatator
• acte care sa ateste dreptul de folosinta a imobilului
• extras de carte funciara (cadastru)
• schite, planuri topografice/cadastrale/de situatie
• autorizatii legale
• instructiuni si proceduri PSI – SU
• contractul de prestari servicii incheiat cu prestatorul serviciului de monitorizare, unde este cazul
• contractul de prestari servicii mentenanta/revizii tehnice ale sistemelor tehnice de securitate, unde este cazul
• contractul de prestari servicii transport bunuri si valori, unde este cazul
• instructiuni si proceduri de mediu
• instructiuni/proceduri de acces
• planuri, instructiuni si proceduri securitate
• existenta structurilor de securitate si a personalului cu functii de securitate interna: manager de securitate, manager pentru securitatea informatiei
• licente pentru societatea de paza
• contract de monitorizare si interventie
• contract de paza
• plan paza
• contract de monitorizare video
• aviz Centru de Monitorizare si Receptie a Alarmelor (CMRA)
• licenta societate instalare sisteme tehnice
• proiect tehnic (antiefractie/sistem video etc.)
• planuri de pregatire/training pe domenii (dovada executarii pregatirii/trainingului)
• registru de riscuri
• plan de management al riscului
Care sunt etapele analizei de risc si cand se face revizuirea ei
O analiza de risc la securitatea fizica este impartita in urmatoarele etape:
• stabilirea contextului si identificarea riscului – identificarea factorilor de risc si a vulnerabilitatilor care pot sa puna in pericol bunurile sau persoanele fizice. Mai exact, se intocmeste o lista cu toate evenimentele care ar putea sa puna in pericol desfasurarea activitatilor in conditii de siguranta
• analiza riscului – se alege metoda de lucru si instrumentele de lucru si apoi se analizeaza aceste riscuri, adica se iau in calcul toate consecintele care pot fi provocate de acestea
• estimarea riscului – se evalueaza riscul si nivelul de risc determinat de factorii identificati in prima faza
• tratarea riscului – presupune alegerea modalitatilor optime prin care pot sa fie eliminati factorii de risc. La final, se intocmeste un Raport de evaluare si tratare a riscurilor la securitatea fizica, care este finalizat in 2 – 4 zile
Revizuirea analizei de risc trebuie facuta in urmatoarele situatii:
• o data la trei ani, pentru corelarea cu posibilele modificari ale riscurilor care pun in pericol siguranta fizica a unitatii
• in cel mult 60 de zile la producerea unui incident care a pus in pericol securitatea fizica a unitatii
• in cel mult 30 de zile de la efectuarea unor modificari la structura cladirii, a functionalitatii sau dupa ce a fost schimbat obiectul de activitate al firmei respective